Știți momentul ăla când vine iubitul/ta ta la tine și cu cea mai serioasă mină ever îți spune:
– iubito, stai puțin jos, vreau să-ți spun ceva!
Îl știți? Siiiiiiigur că îl știți! Și cum nici Mikișor nu e scutită de nimic pe lumea asta, am avut și eu așa o întâmplare, doar că, desigur, cum numai mie mi se putea întâmpla.
Auziți dialog suprarealist:
Vine omu meu acasă, cam îmbujorat și incredibil de fâstâcit. Se coiește ce se coiește, să-și ia avânt, să aibă detentă și mi-mi zice:
– iubito, ai un minut, vreau să vorbesc ceva cu tine!
Să-mi bag, zic în mintea mea, să vezi ce veste-mi articulează săracu pământului.
Plm, mă îmbărbătez io, asta e, n-o să mor!
Între timp îmi arunc ochii mai atent la el.
Are în mână o paporniță de medicamente.
Tutu-i, moare tâNpitu!
Nah.. și știe că nu-mi plac chestiile astea..
Răspund totuși:
– sigur, babe, spune (spune-n morții mă-tii, care mă simțeam așa bine, trebuia tu să-mi fuți fengșui-ul cu căcaturi existențiale, uite, d-aia nu-mi place mie să am gagic, zic în mintea mea).
– iubito, te rog să nu te enervezi și să nu te panichezi..
– spune, bre, în pula calului mai repede, că fac fo comoție de la emoție..
– ok, am râie!
– scuze, zic, e ca un fel de expresie, gen: am râie pe mine, am scame-n sânge, am boala lu Calache la cap, așa ceva?
– nunu, zice omu, am râie, râie.. scabie, cum ar veni. Și cel mai probabil ai și tu.
În fine, nu mai stau ca să nu te contaminez mai rău. Uite, ți-am luat medicamente.
A, și cică e bine să arzi chestiile pe care le-ai atins recent..
Și pleacă, fraților!
Pleacăăă, băi nene, și mă lasă ca pe proști cu gura căscată și râie.
Râmân ca o cretină în mijlocul camerei gândind:
– alooo, alooo, unde morții tăi pleci, că uite am pregătit benzina asta și niște chibrituri.
Nu ziceai să ard.. Aloooooooooo!!!!
Nu puteai și tu să mă-nșeli, să mă bați, să pierzi casa la barbut, să ceva.. să plua mea, ceva ca oamenii normali? Pffffff.. râie, auzi!
Meniu
