Miracolul de Crăciun
(cu 10 zile înainte de Crăciun, mai exact )
Dragii mei, vreau să vă spun că s-a întâmplat un miracol de Crăciun.
Mă rog, nu chiar de Crăciun, ci aseară, ca să fiu mai precisă.
Miracolul este că n-am murit.
De inimă! Semn că lu’ Bunuțu-i plac Textele vesele, care-s la reducere, dacă vreți să știți.
Să vedeți..
Ronnie, bichonul familiei, are un crocodil de pluș care e de trei ori cât el.
Ce dacă e mare rău, e gagică-sa?!
A fost love at first sight.
Cum a văzut-o, cum a călărit-o.
Doamna (de crocodilă zic) nu părăsește dormitorul. Stă cuminte-acolo și-și vede de-ale ei. El mai umblă, mai astea, dar ea nu.
Noaptea, nici atât n-o părăsește.
Doarme cu capul pe ea.
Mai puțin azi-noapte, când a scos-o la plimbare, până la ușa de la baie și-a uitat-o acolo.
Cert e că io m-am trezit din somn și-am vrut să mă duc urgent să-mi pudrez nasul și-am paralizat de spaimă, când am văzut bardai arătarea, care rânjea fasolea la mine, din ușa de la baie.
Bre, ați înnebunit? Ca-n Jurassic Park.
Am înlemnit în ultimul hal!
Așa că au fost doo miracole: unu’ că n-am murit de groază, acolo pe loc și-al doilea, că n-am făcut pe mine, că nu mai povesteam io acum nimic!
Sau, și mai rău, puteam să am fun declic
d-ăsta dubios, la cap, să m-arunc pe burtă și să mă iau la omor cu plușu’!
Puteam, credeți-mă, că nu-s foarte întreagă la căpuț! Odată era să mă iau la pălmi cu un pardesiu, dintr-un cuier, că mi s-a părut că
m-a pipăit.
Deci, despre ce vorbim?