E potop pe pământ,
se îneacă cocori,
am în ochi numai vânt
am pe buze doar nori,
am în trupul bătrân,
o puștoaică lila,
care plânge și strigă,
nu pleca, nu pleca!
Ninge trist, ninge blând,
ninge ca din vederi,
peste parcuri pustii,
peste zile de ieri,
am, în riduri, un vers
care zace nescris,
iar pe gene am plâns,
mi-ai promis, mi-ai promis..
A trecut, pe furiș
și acest anotimp,
iarna mea, din povești,
iarna mea, fără timp..
dintre lumi, unde sunt,
îți mai strig uneori,
că-i potop pe pământ
și se-neacă cocori.
Vreme e, de tristeți,
vreme e, de iubit,
nu-i nimic, nu-i nimic,
încă nu s-a sfârșit,
de regret, vreme e,
de întors, vreme e,
când iernile încep
să semene..
Deși ninge mărunt
și ne-ngroapă zăpezi
deși nu mă auzi,
deși nu mă mai vezi,
deși plouă cumplit
și se-neacă cocori,
o puștoaică lila
îți zâmbește cu nori.
