Vaiiiiiiii, da’ ce dor îmi era să mă îndrăgostesc!
Daaaa, mi-era tare dor de mine, aia nebună, dementă, scelerată.
Mă tot întreb, aşa se îndrăgostesc toţi oamenii?
Şi voi umblaţi cu defibrilatorul în poşetă?
Da’ cu pastilele de inimă?
Da’ cu sărurile pentru leşin?
Îmi vine să port la gât o ceva, cu numele lui, adresa şi numărul de telefon, că dacă mă rătăcesc ca o zăludă, cum mă aştept să se întâmple, să ştie lumea unde mi-e locul.
Şi voi beţi mai multă apă, încercând să-necați tâmpiţii aia de fluturi care vă batjocoresc stomacul?
Tot degeaba o beţi şi voi?
Am încercat şi cu alcool, măcar să-i năucesc puţin, cât să pot inspira fără să expir, penibil, inimioare rosé. N-a mers!
Frate, vă spun sincer, fluturii din stomac rezistă la băutură!
Tot aşa vă vine şi vouă să opriţi lumea pe stradă şi, eventual, fără niciun simt al ridicolului, să-i rugaţi să vă asculte, că aveţi şi voi de spus o poveste de dragoste cum nu e alta?
N-am oprit încă pe nimeni, dar jur că, dacă nu mă ţineţi, o s-o fac.
Tot aşa frizaţi şi voi câteva boli psihice, cu simptomele lor cu tot?
Mămicăăă, îmi sticlesc ochii de zici că am găsit vreo trei comori şi-am înghiţit şi o sacoşică de cocaină. Iar pupilele mi-au depășit conturul ochilor, cred.
De zâmbet nu mai vorbesc. Tembel!
Zici că sunt de-a dreptu’ proastă. Pffff!
Ştiţi momentul ăla în care sunteţi pe stradă, îndrăgostită ca ultima oligofrenă, şi va aduceţi aminte o glumă de-a voastră? Cea mai bună, oricum, nu aţi mai auzit aşa glume bune până acum. Glume cum face el, voi, nu mai face nimeni pe planetă, ce dracu’ ?
Ei, fix momentul ăla în care vă loviţi de trecători ţinându-vă cu mâna de fluturi și râzând bezmetic. Aha, fix ăla, când lumea se uită la voi şi pe voi va umflă râsul mai tare, la gândul că dacă ar şti de ce râdeți, ar muri şi ei de atâta amuzament. Sau nu, naiba ştie, poate e doar în capul nostru. Al meu, în cazul de faţă.
Tot aşa nu dormiţi şi nu mâncaţi nici voi?
Băi, e foarte economic şi ai mult timp.
Mai tremur, aşaaa, de zici că m-a lovit damblageala, da’ în rest sunt foarte bine.
Cred c-am dormit acum două zile vreo două ore. Pfff, sunt chiar odihnită.
Şi-mi aduc aminte că am mâncat un iaurt, la un moment dat, dar nu mai ştiu când a fost.
Tot aşa sunteţi şi voi vinete din cap până-n picioare, de zici că v-a bătut cineva cu ranga?
Doamne, nu ratez niciun colţ, nicio groapă, nicio clanţă de uşă, niciun geam deschis.
Mă accidentez fericită cu și de toate.
Cred că am şi o glezna luxată, da’ mi se rupe, cât încă mai pot să mă-ncalț. Unde e problema?
Tot aşa uitaţi şi voi lucrurile simple?
Acum vreo două zile, mi-a luat zece minute să trimit un mesaj. Ce credeţi? Nu mai ştiam cum.
Începusem să iau în calcul un porumbel voiajor.
– Băi, nene, ţi-a ajuns mesajul? Ce atâta gălăgie?
Tot aşa sunt şi la voi oamenii?
Mai buni, mai calzi, mai duioşi?
Şi soarele? Aţi văzut cum e soarele?
Cum străluceşte? Wow…
Tot aşa aţi vrea şi voi să opriţi timpul şi să rămâneţi suspendaţi de dragoste, daţi cu capul de toţi pereţii, la infinit?
Sau doar mie mi se întâmplă?
Tot aşa staţi şi voi beţi de cap, visând la el, la gura lui, la ochii lui, la vorbele lui, la paştele şi grijania lui de tâNpit, că m-a îmbolnăvit!
De dragoste..
