N-ai tu (de Mugur Dumitriu)

N-ai tu… (15)

N-ai tu cai zburați în Lună,
Câte ziduri cresc în mine,
Câte antipământene
Vise pierd, să te privesc,
Nici mansarde mâzgălite
De atâta dor de tine,
Câtă stradă bat aiurea,
Tot sperând să te-ntâlnesc,
N-ai tu vină, câtă lege
Mă condamnă la uitare
Când îți scriu prin parcuri versuri
Pe vreo scoarță de copac,
Și nici sfinți pierduți în stihul
Unei cărți cu dor și doare,
Rătăcită sub cămașa
Unui anticar sarac
Ce visează, de o viață,
Doar perechea ta de brațe
Că l-ar strânge în căderea
De la vreun etaj pustiu…

N-ai tu poezie-n tine,
Câtă simt, de când te știu!