Te iubesc albastru, te iubesc cursiv,
Aproape fluent și definitiv.

Ca pe-n punct de sprijin, bleo-universal,
Te iubesc nebun, te iubesc mortal.

Ca și cum mi-e frig și mă-ntorc la tine,
Cu vers indigo intre foi veline

Te iubesc  discret, ca pe-o întâmplare,
Care m-a marcat, însă, cel mai tare.

Ca și cum ai fost și nu vei mai fi,
Te iubesc  vernil, pe peroane gri..

Ca și cum mi-e iarnă, între cer și dor,
Te iubesc  lila, înspăimântător.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *