Se face deodată-ntuneric
Miroase a struguri zdobiți,
Părem două umbre străine
Ce-au fost, într-un timp, doi iubiți.

Se-ntunecă cerul a noapte
În pumni te păstrez neatins,
O urmă de mine și tine
Din ultimul an când a nins.

Un cor de magnolii suspină
La gândul că suntem pierduți,
În lumea aceasta de zgomot
Un cuplu de doi surdo-muți.

Se-ntunecă noaptea a ploaie
Miroase a struguri zdrobiți,
Părem doi străini foarte singuri,
Ce-au fost, într-un timp, doi iubiți.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *