Tradiții și metehne… de Crăciun

0

Pentru cei mai ignoranți de la mine din listă, în frunte cu mine și cu familia mea, vă aduc câteva tradiții de Crăciun pe care sigur nu le știați… și ar fi fost mare păcat!
(traditiile sunt reale și pe cât de seculare, pe atât de imbecile. Dar stai, era o vorbă, ”despre tradiții, numai de bine!!”

1. – Se spune ca Dumnezeu a lasat Craciunul ca omul sa fie in aceasta zi satul. Cine nu are porc gras de Craciun nu poate spune ca a fost fericit in acel an.

Se poate, însă nu se aplică și la oraș, de aceea noi am adaptat puțin tradiția. Noi ne uităm în oglindă (practic, noi la noi) și dacă ne pocnesc nasturii de la cămasă sau fermoarul de la rochie, garantat am avut momente de fericire absolută. N-a fost un an ratat, clar!

2. In Ajunul Craciunului nu e bine sa te bati, nici macar in gluma, cu cineva, caci faci buboaie peste an.

Exact! De aceea este recomandat să bârfești, să injuri ca la ușa cortului și în ultimă instanță, când mori de nervi, să scuipi… așa ca pisicile. Ce dumnezeu, tre să ne răcorim cumva și în Ajun.

3. Dupa Craciun sa nu mai fie lasati copiii sa mai zica colindatul, ca fac bube.

Pana mea, numai la români e asta. Orice faci sau nu faci… faci bube, mucegaiuri și noroi. Nu mi se pare normal, aștia mici de colindă, nu-și cumpără bere și țigări doar înainte de Crăciun. Lăsați-i, bre, să colinde și-n August dacă au chef, ca să nu vă mai ceară voua bani.

4. Aluatul framantat in noaptea de Craciun e bun de deochi pentru vite.

Aloooooooooo! Boala vacii nebune???? Ring a bell? Și ne mai mirăm…

5. Se crede ca la miezul noptii, inspre Craciun, apa se preface in vin, iar dobitoacele vorbesc.

Wrong! Apa nu se preface în vin nici de nebună, iar dobitoacele vorbesc de n-au aer mereu, mereu.

6. Nu e bine ca in Ajunul Craciunului sa fie pus pe masa mai intai rachiul, pentru ca nu el are intaietate in aceasta seara, ci bucatele.

Nu știu cine a zis că ordinea stabilește ponderea, da nu prea îl ducea capul!

7. In Ajunul Craciunului se ung painile pe deasupra cu muruiala de faina de grau, ca ele sa nu crape, iar cu muruiala care a ramas, se ung pomii din gradina, ca ei sa fie in vara incarcati de roade.

Știți cum e asta, ca problemele de matematică din copilăria mea. Păi,bre, dacă nu înțeleg enunțul, cum pana mea să dau răspunsul corect? Muruială my ass!

8. In Ajunul Craciunului se da copiilor sa manance bostan, ca sa fie grasi peste an.

La oraș la fel, doar că se dă McDonalds, pentru un efect mai potențat și mai garantat.

9. Oamenii, cand se dau la baut rachiu sau vin in sarbatorile Craciunului, nu zic ca beau, ci ca se cinstesc.

Așa și eu! Rar de tot beau. De cele mai multe ori cinstesc, aduc omagii, închin pahare (asta la sărbători religioase).. și tot așa, până nu mai pot să stau în picioare.. sau pe scaun.

10. In noaptea de Craciun nu-i ingaduit nimanui sa doarma in grajduri, deoarece in acea noapte boii vorbesc unii cu altii, in limba lor, despre Iisus Hristos, cel nascut in iesle si incalzit de vite cu suflarea lor.

Uffff, o să fac un anevrism încercând să-i conving pe ăștia să nu mai fumeze tot ce le pică în mănă și în gură. Alooo, domniii, fumatul de papușoi și trasul pe nas de muruială (orice o fi aia), cauzează! Uitați-vă și voi ce prostii vorbiți!

Haide palarevedere! Să aveți un Crăciun de basm! Love ya all!

(pentru cei care nu mai știți nimic mâine, după noaptea asta, contactați-mă și vă fabric eu o poveste frumoasă… așa, de transmis din generație în generație. O să jurați că așa a fost!)

Dă mai departe !

Autor

Comentează