Eu de ce naiba nu pot sa cunosc un barbat bun ?

0
Era singură de multă vreme, când un client de la serviciu, pe care îl văzuse în treacăt de câteva ori,o invită în oraş într-o seară.
Se hotărî pe loc să meargă, se sălbăticise..nu mai ieşise (altfel decât cu prietenii), cu un bărbat, de nu mai ştia când.
Căzuseră de acord să o ia de la muncă, după program.
Îl găsi în faţă clădirii unde lucra, proţăpit pe scaunul din faţă al unui taxi, jumătate  ieşit pe geam, făcându-i semne de nerăbdare şi zbierând ceva despre staţionarea interzisă, suficient cât jumătate de stradă să întoarcă privirea sprea ea…spre ei.
Se precipită spre maşină (atât cât îi permitea fustiţa strâmtă de la costum şi pantofii cu toc), sperând că şoferul de taxi îi ţine aţintit spre tâmplă un pistol şi îl somează „Urcă-ţi mai repede femeia în maşină, dacă nu vrei să sfârşim intr-o baie de sânge”..
Se aşeză cuminte, în spatele lui, gândindu-se că nu are cum să fie aşa de rău..
Ajunseră la restaurant, unde omul, lovit brusc de un atac de politeţe, îi deschise uşa, lăsând-o pe ea să între prima..deşi regulile de politeţe..Pfff…iar eşti pricinoasă, o să rămâi singură chinuind  nişte biete pisicuţe fără vină.
Se aşezară la masă, unde ea îşi comandă o salată iar el o ceva cu de toate, doar era bărbat, muncise toată ziua, avea nevoie de energie…turuia el fără încetare. Ar trebui să iei şi tu ceva mai consistent, că să te mai împlineşti, să aibă omul pe ce pune mâna, spuse el ridicând o sprânceană şi rânjind cunoscător şi dizgraţios, gen „dacă înţelegi ce vreau să spun..”
Înţelese şi se îneca brusc cu gura de apă cu care se preocupa în acel moment, şoptind nişte bolboroseli despre suficienţa salatei.
A mâncat acompaniată de poveştile lui despre muncă, fraţi, veri, colegi şi întâmplări hazlii (în optica lui), despre persoane cu mult alcool în organism ,implicate în istorioare de-a dreptul…pfff, potoleşte-te !! Fiecare cu poveştile lui. Se făcuse cald . Işi scoase sacoul şi-l puse pe marginea scaunului..
Câteva momente de linişte, în care el se străduia să bată recordul la câţi carofi prăjiţi poţi înţepa cu o singură furculiţa şi în timp ce-i îndesa abuziv pe toţi în gură (ea puse un pariu scurt în minte, parie că nu are cum şi pierdu în secunda 2) şi ridică privirea spre ea.O privire scurtă către faţă şi apoi ochii îi căzură pe cămăşuţa albă, de mătase. Probabil că jumătatea de porţie de „french fries” pe care o îndesase în gură, formase un astupuş  şi-i blocase căile respiratorii, căci se învineţii brusc la faţă şi ea îşi retrase şi mai brusc paharul, fiind convinsă că ochii lui, bulbucaţi deodată peste măsură îi vor sări în paharul de apă plata cu lămâie. Îngrijorată, totuşi,îşi făcu repede un plan în minte: făcuse un curs de prim ajutor, unde învăţase manevră Heimlich, pentru câteva palme nu-ţi trebuia facultate, trebuie să fie suficient până ce vine salvarea. El încă mesteca cu ochii aţintiţi spre bluza ei, când brusc cu un rânjet idiot afirmă:” nu ai sutien!”. Faţă ei ajunse brusc la culoarea buzelor, pe care le dăduse cu un roşu aprins, care i se păruse că va cadra cu evenimentul şi fuse cât pe ce să piardă o frunză de salată din gură, lovită de un nou acces de tuse. Pentru că el nu-şi dezlipea ochii de pe bluza ei şi zâmbetul devenea din ce în ce mai obraznic, se făcu din stacojie…verde, aşa de verde încât ospătarul o rupse brusc la fugă îngrozit, fiind 100% sigur că are o întâlnire de gradul 2 sau 3 (nici nu mai conta ,în acest moment de răscruce din viaţă lui) despre care credea că există doar în filme. Se redresă imediat, gândindu-se că în definitiv aşa e. Nu avea sutien! Ce atâta sclifoseală??
Omul era atent la detalii , iar reacţia lui de mai devreme, fusese probabil genul lui de compliment.
Brusc simţi nevoia să bea ceva, când tot brusc el o întreba dacă vrea să meargă să bea ceva, avea nişte prieteni ieşiţi într-un club. Nu se mai gândi la nimic şi acceptă pe loc. Ieşiră din restaurant, dracu’  mai ştie în ce ordine, căci ea merse cei câţiva paşi cu ochii în pământ, de teamă să nu o vadă vreun cunoscut .Orice asociere cu personajul cu care era, îi producea frisoane de gradul 7.5 pe o scară pe care se măsoară frisoanele. Clubul nu o deranja, era întuneric ,aveau alcool, era fix ce-i trebuia în acel moment.
În secunda în care intrară pe uşa localului, două dudui roşcate ţipară isteric „a veniiiiiiiiiiiiiit Nicuuuu!!!”. Doamne apară şi păzeşte, sfinte Sisoe şi Marie făcătoare de minuni (altora !!), ieşise cu un bărbat pe care îl chema Nicu.
Îşi făcu o scurtă lista în minte a păcatelor recente şi încercă din răsputeri să îşi reamintească păcatele din vieţile trecute, fără succes. Nu i se păreau aşa de grave, dar cine e ea să-şi dea cu părerea?!
Dizeuzele, căci le bănuia având veleităţi, din moment ce încercau să acopere muzica din club cu zbierătele lor şi fără să ştie cuvintele, îşi rotunjeau buzele de răţuşte bosumflate pe forma pe care credeau ele că au au cuvintele melodiei, dizeuzele, cum spuneam, începură pe lângă Nicu un dans al ploii dezlânat su pseudo-lasciv. Acesta din urmă, flatat probabil de atenţia ce i se oferea şi încercând să rezoneze cu cele doo pantere în călduri (poate ar trebui să-mi iau şi eu colanţi cu animal print şi aproape că îi sări băutură din pahar de râs), începu deasemenea se se mişte într-un fel în care pe ea o duse cu gândul la un şoc anafilactic ,posibil de la ceva-ul cu de toate de mai devreme.Probabil avusese o intoleranţă la la vreo frunză de salată ,sau ceva.Se mişcă tălâmb că un Mawgli damblagiu şi ea fu sigură că nu mai e mult până să pice lat, cu spume-n colţurile gurii şi ochii daţi peste cap, eventual bolborosint ceva backwards, că să puncteze la impresia artistică, aşa că se retrase speriată într-un colţ mai retras. Nu voia să stea pe la poliţie dând declaraţii,dacă sucomba idiotul. Se aşeză pe un scaun de bar şi-şi mai comandă o băutură liniştită.
Îşi scoase o ţigară din pachet şi în timp ce îşi căuta în poşetă bricheta, cineva o întrebă : „îmi permiteţi ?” şi îi oferi un foc.
Îşi aprinse ţigara fără să ridice ochii. „Nu păreţi a fi în apele dumneavoastră, pot să ajut? Făcu scurt semn din cap că nu. Fusese o seară lungă. Ce fusese în capul ei?  Ar fi dat oricât să fie acasă la ea cu o carte în mâna. Simţea în continuare prezenţa bărbatului care-i aprinsese ţigara. Ridică privirea.El stătea şi o privea liniştit, zâmbind calm. Avea ceva..foarte dulce în privire şi în zâmbetul cuminte. Ea îl privi absenţa.
” Cu riscul de-a mă repeta ,vă pot ajuta cu ceva ?…îl auzi spunând.
„Aş vrea să merg acasă, sunt tare obosită. Îmi puteţi chema un taxi, va rog ?
„Sigur! Imediat „, spuse bărbatul şi dispăru spre ieşire, cu un mers elegant şi degajat. Avea ceva blând în ochii negri, sau în zâmbetul ăla calm, gândi ea din nou.
” Un taxi va aşteaptă în faţă ,domnişoară! ” , îi spuse el moale. Nici nu-l văzuse venind.
” Vă pot conduce?”
Ridică din umeri, într-un gest scurt şi impersonal. O conduse până la taxi, îi deschise uşa şi o ajută să urce. Spuse scurt adresa şi se întoarse să închidă portiera. El era tot acolo, zâmbind.
” Credeţi că e posibil să ..?”
Ridică ochii spre el şi cu o mişcare obosită, îi lua mâna de pe portieră, pe care o închise  fără să audă sfârşitul propoziţiei. Taxiul pornise spre casa ei . Începuse să plouă uşor. Se uita la străzile pustii, epuizată şi tristă. Închise ochii încercând să înlăture amintirea ultimelor câteva ore, în timp ce se gândea :” Eu de ce naiba nu pot să cunosc un bărbat bun? Oare chiar nu mai există?”

 

Dă mai departe !

Autor

Comentează