De ceee, Doamne, de ceeeee? sau Drama Queen in progress

2

O tânără pasionată de teatru din capitală, a fost găsită de rude, în timp ce se pregătea să-și curme zilele și nopțile, prin administrarea celor 280 de pastile de Nurofen găsite asupra sa. Întrebată de medicii de pe ambulanță, care cu cea mai mare promptitudine, au ajuns la fața locului a două zi, de ce Nurofen, tânăra a recunoscut că premeditase fapta și în mod constant mergea la farmacie să facă rost de medicamente. Deși tânăra acuza de fiecare data altă tulburare, atât psihică cât și fizică, farmacistele constant îi recomandau Nurofen. Întrebată despre motivele care au determinat-o să recurgă la această soluție extremă, tânără le-a spus medicilor, că în urmă cu un an, a văzut o piesă de teatru, cu doamna scenei românești, internaționale și universale, Maia Morgenstern.Tânăra spune că încrâncenarea actriței, tonul apocaliptic, indiferent de replică și zbuciumul agonizant care cuprinsese scena și sala, a condus la o fractură emoțională, din care nu și-a mai revenit până azi. Deși piesa de teatru, se dorise a fi o comedie, toți spectatorii părăsiseră sală devastați de plâns și conștienți de efemeritatea și nimicnicia eului propriu, având toți aceeași întrebare pe buze:Cum Doamne apăra și păzește, nu-i plesnește actriței vreo venă, de la atâta dat cu capul de pereți, în timpul tranșelor actoricești”. Tânăra spune că de atunci viața ei nu a mai fost la fel și că probabil atunci i s-a declanșat psihoza. Cu lacrimi în ochi și ton declamativ și teatral, tânăra recunoaște că de atunci, în mod constant, simte nevoia să-și sfâșâie hainele, să-și zgârie trupul cu unghiile, să-și smulgă părul din cap și să ridice mâinile către cer și să urle scelerat ” de ceee, Doamne, de ceeeee?
Medicii nu au fost surprinși, nefiind la primul caz de acest gen și avertizează iubitorii de teatru și film, care se știu mai sensibili, să evite șocurile emoționale extreme. Medicii amintesc și de cazul lui Mel Gibson, care a trecut prin clipe asemănătoare după întâlnirea cu Doamna Morgenstern și spun că indragitul actor a avut mare noroc cu celelalte două psihoze, pe care deja le avea: băutura și violența domestica, pentru că altfel era la rândul lui victimă sigură.

images

Dă mai departe !

Autor

2 comentarii

Comentează