Acum câțiva ani, Mikișor se întorcea sprintenă de la un party cu fetele. Bine, poate nu chiar sprintenă, că fusese mare secetă cu câteva zile înainte, iar noi ne întâlnisem ca să ne refacem aportul lipidic din organism (aportul lichidic, pentru cine nu are cunoștințe medicale), să nu ni se întâmple, doamne iartă-mă fo nenorocire, că s-au mai văzut cazuri..
Desigur, există posibilitatea ca ce tocmai am spus, să fie o prostie fără margini, că mai vreau să mă dau io deșteaptă, dar ați înțeles voi, ne-am întâlnit să ciocnim un păhărel. Și l-am ciocnit de atâtea ori, că la final nici nu mai puteam să-l ducem la gură, întindeam gâtul spre masă și lipăiam din el (din păhăruț, zic) ca pisicile. În fine, detalii..
Ajung acasă, mă prăvălesc din taxi, ca o doamnă ce sunt, la cap și mă pornesc să fac din cei zece pași pe care îi am de parcurs spre poartă, vreo 30, că io și trează mai bat pasul pe loc, darămite parfumată..
După câțiva pași d-ăștia, unu înainte, doi înapoi, c-așa-i hora pe la noi, îmi arunc ochii spre poartă și.. ce să vezi, câinele meu, Albinuța, maidaneza mea dragă, care i-a păzit pe hoți când mi-au spart casa. De doo ori. Pun pariu că s-a și gudurat pe lângă ei. Așa e ea, nu judecă oamenii după ce fac.
Nu prea are ce căuta în partea asta a porții, așa că suspectez că alcoolul mi-a dat darul teleportării și io de fapt privesc din curte spre balamuc, așa că mă apuc să scutur din cap, ca să mi se orânduiască realitatea.
Mare greșeală, mare de tot. Mi s-a orânduit realitatea în așa hal, încât câteva secunde am avut dubii asupra planetei pe care mă aflu, nu mai zic de an, zi și alte mărunțișuri.
Îmi aduc aminte:
– aaaa, Albinuța, futu-ți gura mă-tii, cum ai ieșit din curte? TâNpito, poate te fură cineva (nu știu de ce ar fi cineva așa idiot, dar nu gândeam limpede). Treci, treci în curte, că-ți rup curuțu’.
Albinuța, se bucura tare, dar nu dădea semne că ar avea de gând să mă asculte.
Ridic tonul:
– mișcă naibii, că abia așteaptă mami să se bage în pat! Să mor dacă nu te las aici!
Nimic, ba mai mult, Albinuța mea face și câțiva pași în spate, speriată de tonul dubios, cu care nu e obișnuită.
Pfuuuuaa, îmi ies din minți, mă reped, o prind de gâtuț și încep să o târâi după mine spre poartă.
– ha, te pui cu mine, stai să vezi…
În aceste momente, în care eu deja zbieram în creierii nopții, în vastele mele apartamente se aprindeau toate luminile pământului.
– oops, gândesc, am trezit toată strada, futu-ți Albinuța mă-tii de năroadă. Nah!
Nici bine nu îmi termin gândul, că apare al meu în poartă, ciufulit, năuc și puțin speriat.
– ce faci, iubita mea?
– uite, zic, a scăpat Albinuța pe stradă, nu pot s-o bag în curte, hihihiiii, rânjesc fasolea ca vita, încercând să fac din moment altceva decât era.
– aha! Vrei, te rog, să lași potaia aia jos din brațe, până nu te mușcă dracului de cap, sau ceva, că Albinuța e în curte, iar tu încerci să îndeși în casă un maidanez de pe stradă, care nu e al nostru.
– what the f….! Aolooo, aoloooo! Mă uit mai atent, mda, chiar, ce chestie, nu e Albinuța, hihihiiiii, hihihihi, practic double hihihiii, râd ca proasta pământului.
– iubita, lasă dracu hihihi-ul și intră în casă, până nu trezim toată strada și ne arestează pentru perturbarea liniștii publice.
– aolooo, aolooo, să nu mai povestești la nimeni, că mă fac de rușine. O să creadă lumea că sunt.. fix cum sunt. Pfuaaaaa, promiți? Promiți?
– pffff, promit, iubita mea, cu regret, dar promit. Abia așteptam să povestesc această întâmplare de vis, care m-ar fi pus într-o lumină fabuloasă în fața tuturor. Pfffff. Iubito, mișcă naibii la culcare!
Meniu
