You want the truth? YOU CAN’T HANDLE THE TRUTH!!!

0

Așaaa, deci cum stăteam io și-o lălăiam în fața calculatorului, îmi pică ochii pe un test făcut de o prietenă: ”Ce animal ești când te enervezi?” Mda, femeia era jumatate lup, jumatate leu (nu cred că era orice leu, cred că era Aslan).

Bă, mă lași? Imediat mi-am dat seama că nu am văzut niciodată ieșind cuiva jumătate pârș, jumâtate hamster. Să rămână pe gânduri, așaaaa: ”Pffff, să-mi bag, sunt un hamster când mâ enervez”.. Nu, frate, toți când se enerveazâ sunt jumătate minotauri, jumătate centauri, să nu le rănească naiba stima de sine fun test.

”Ce-ai fost într-o viața anterioară?” Ce credeți? Numai Nefertiti și Ioana D’arc. Băăăăi, nu există unu care să fi fost sclav pe plantație, să zică: ”Ia uite, mie mi-a iesit că eram un negrotei care stătea toată ziua cu curul în sus adunând bumbac și cântând gospel și seara mă și biciuia stăpânul.  Mda, așa am fost eu.”  Cred că dacă îți iese că ai fost vedetă, îți accepți mai ușor condiția actuală. Gata, frate, de-aia sunt acum un sărac și jumătate, că am fost jmecher în alte vieți. Gata, ajunge, că bate la ochi!

Cred că dumnezeul testelor se uită urât și repetă compulsiv : ” YOU WANT THE TRUTH, săracule? YOU CAN’T HANDLE THE TRUTH!

Dacă ar exista un test, gen: ”Ce cântăreț ai fi…dacă ai fi?”, pun pariu că jumătate ar fi Pavarotti și cealaltă jumătate Sinatra. Io vreau să-l văd p-ăla care rămâne stupefiat în fața calculatorului: Pfff, mie mi-a ieșit Iordachioaie. Na, aș fi jumătate Daniel Iordachioaie, jumătate Cotabiță. Cam nasol, da, nah, așa e testul…onest.

Sau ”Cu ce vedetă semeni?”. Dă-o dracu’ de treabă, toate seamănă cu Angelina și cu Charlize Theron și bărbații cu Johnny Depp și Brad Pitt. Vreau răspunsuri oneste. Tu, săraco, semeni cu Andreea Tonciu, jumătate….și jumătate cu Minodora la Maxim. Ce să-ți fac dacă-ți plac chiflele? Iat tu, da măh, tu, semeni cu Nae Lăzărescu, jumătate și jumătate cu Romeo Fantastiku. Pana mea, așa a ieșit testul, vrei să te mint?

Vreau să văd testul ăla: ”Cu cine o să semeni la bătrânețe?” și răspunsul onest: ” Ce batrănețe? Ești o epavă, nu apuci bătrânețea. Îmi pare rău, Neeeeeext!”

Sau: ”De ce vârstă pari?” Raspuns: ” Nu vrei să știi!!!”

Sau: ”Care e semnificația secretă a numelui tău?” Răspuns:  ”Mai bine nu întrebai, dar dacă tot ai întrebat, află că ești o persoană puturoasă, nesuferită, care stă prost cu nervii, inclinată spre psihoze, grasă și cu multă celulită. Vrei și pentru prenume sau ne oprim aici?”

Sau:  ”Ce cred în secret prietenii tăi despre tine?” Răspuns : ”Te-a mâncat! Prietenii tăi cred că ești o penibilă ordinară, care le-a mâncat sufletul cu accesele patetice. De asemenea, e posibil să creadă că suferi de o ușoară bipolaritate din cauza ușurinței cu care treci de la râs isteric la lacrimi amare de crocodil. În plus, îi plictisești de moarte, dar le e rușine să îți spună. Să mai zic? Vrei să afli și ce cred dușmanii care îți poartă pică??”

Deci, o ardem și noi onești, sau…?

Haide palarevedere!

Dă mai departe !

Autor

Comentează